Despre noi Consultanţă Sales & Marketing Produse de Top Traininguri Referinţe        Ora 25
Consultanţă:

Intro:

Este greu să identificăm graniţele activităţii de consultanţă… Când începe? Unde anume se încheie? Totodată, daca vei dori sa obţii o definiţie a consultanţei, suntem convinşi că nici măcar cea din D.E.X. nu te va mulţumi în mod deplin.
Ne place să promovăm activităţile de „dezvoltare a resurselor umane”: să identificăm oamenii talentaţi, să-i dezvoltăm pe cei mai puţin competenţi sau să îi scoatem din amorţeală pe cei care nu „dau totul” sau nu „trag” aşa cum ar trebui sau să dezvoltăm împreună cu clientul programe de mentoring.
Suntem pricepuţi la „dezvoltarea organizaţională”: transferul misiunii şi obiectivelor companiei de la management către zona operaţională, revigorarea proceselor şi a funcţiilor organizaţionale, implementarea unor proiecte de anvergură, etc.
Apreciem munca specialiştilor / managerilor de resurse umane din companii şi de aceea putem să îi sprijinim în proiecte de recrutare, head-hunting, consiliere specializată in aria Codului Muncii şi administrării de personal, iar în sprijinul organizaţiilor venim cu propuneri şi servicii de outplacement, etc.


Competenţele noastre:
I Consultanţă în managementul resurselor umane (MRU)

Recrutare şi selecţie de personal – din baza de date;
Executive Search & Head-hunting;
Servicii de outplacement;

Consiliere specializată în “Codul Muncii”;
Analiza muncii şi proiecte de reorganizare.

II Consultanţă pentru dezvoltarea resurselor umane (HRD)
Analiza şi diagnoza competenţelor

Diagnoza competenţelor este crucială atât în cazul angajaţilor din sectorul operational-producţie (cum sunt team leader-ii, shift leader-ii, supervizorii sau production manager-ii), cât şi al celor din departamentele de vânzări, dezvoltare produs sau management strategic.

Oferim un produs extrem de concret, format din evaluări test si non-test (de tip 360), care porneşte de la manualul de competenţe (intern) – având astfel un grad înalt de customizare şi un impact rapid în organizaţie.
Mentoring & Coaching

Mentoring-ul este cea mai veche abordare în management, fiind un instrument folosit deseori în scopul îmbunătăţirii rezultatelor afacerii.
Scopul mentoring-ului = dezvoltarea  potenţialului angajatului.
Mentoring-ul se focusează asupra obiectivelor carierei pe termen lung şi nu asupra performantelor „imediate”.
Rolul său este acela de a reduce mobilitatea personalului organizatiei, iniţierea celor care urmează a fi avansaţi în poziţii de leader şi dezvoltarea (rapidă) a celor mai buni dintre ei.

Despre coaching...!? Este deja un concept plin de semnificaţie... şi o tehnică folosită în toate ramurile industriale din întreaga lume.
Talent Development Puţine sunt companiile care se gândesc la managementul talentelor. De obicei, valoarea unui angajat-cheie, a unui expert sau pur şi simplu a unui “om foarte bun”, se simte atunci când acesta lipseşte, îşi propune să părăsească (sau chiar părăseşte) compania! În acest moment survine colapsul sau dacă nu chiar în acest moment, atunci cu siguranţă în clipa în care persoana aceea valoroasă este greu de înlocuit. Propunem aşadar programe extrem de interesante de tip Assessment Center, Development Center, Talent Management, Key-People Programs sau activităţi de segmentare (specifice dezvoltarii resurselor umane).
III. Consultanţă pentru dezvoltarea organizaţională (OD)
Cultură organizaţională

Cultura organizaţională reprezintă ansamblul de credinţe comune, norme / reguli, tradiţii şi valori al membrilor unei organizaţii. Mai simplu spus, “cum facem lucrurile în compania noastră”. Cultura organizaţională este „Ghidul angajatului” în luarea deciziilor – acolo unde nu există orientări precise. Similară cu legile nescrise ale unei familii, aşa se prezintă şi cultura organizaţională - ca nişte principii şi valori inerente.

Este extrem de  important ca angajatul să înţeleagă cultura organizaţională,pentru că ea influenţează activitatea de zi cu zi (în interacţiunea cu colegii, in modul cum oamenii se îmbracă la serviciu, ce beneficii primeste fiecare, care sunt planurile de perfecţionare profesională, etc. – aproape orice este legat de timpul petrecut la serviciu).
Project Management

Atunci când vorbim despre managementul de proiect trebuie să vorbim despre „managerii de proiect” (sau angajaţii cu un rol similar). Aceştia trebuie să îşi consolideze, în general, competenţele de planificare a proiectelor, de achiziţie şi de gestionare a resurselor de/din proiect şi în special cele de gestionare a „situaţiilor dificile în derularea proiectelor” şi de monitorizare–evaluare a proiectelor.
Abordarea pe care noi o impunem în Project Management este din perspecitva “Critical Chain Methodology” şi până la adaptarea stilului personal de management de proiect la realităţile concrete ale pieţei.

Oferim si suport de genul “best practices” in managementul de proiect.
Team Development

O poveste…
Aceasta este povestea a patru persoane pe nume Fiecare, Cineva, Oricare şi Nimeni.
Era un lucru important de făcut.
Fiecare era sigur că Cineva îl va fi făcut.
Oricare l-ar fi putut face dar Nimeni nu l-a făcut.
În final, Fiecare a dat vina pe Cineva pentru că Nimeni nu a făcut ceea ce Oricare ar fi putut face.

Abordarea noastra: de la dezvoltarea grupului la… dezvoltarea echipei!